Plicul poștal „100 de ani de la nașterea actorilor de teatru și cinema” a fost pus în circulaţie
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a emis un nou plic poştal cu marcă fixă „100 de ani de la nașterea actorilor de teatru și cinema: Chiril Ştirbu (1915-1997), Victor Gherlac (1915-2007), Arcadie Plăcintă (1915-1995) și Mefodie Apostolov (1915-2004)”.
Începând de astăzi, 17 ianuarie, ÎS ”Poșta Moldovei” a pus plicul în circulație. Prin această acțiune se urmărește comemorarea actorilor Teatrului Dramatic de Stat ”A.S.Pușkin”, considerați titani ai culturii teatrale prin evoluții de succes pe scena acestui teatru în perioada anilor 50 -70 ai secolului trecut.
Lucrările de design al plicului au fost efectuate de pictorul Oleg Cojocari. Plicul cu marcă fixă are o valoare nominală de 1 leu 75 de bani și a fost emis cu un tiraj de zece mii de exemplare.
Maria Roşca
MTIC care este condus de Pavel Filip cred ca isi face lucrul cu brio, sa credem ca Pavel Filp va continua in acelasi ritm.
Avem o cultura vechie si bogata, ceea ce nu au alte popoare. Suntem datori sa o slavim. Este o initiativa binevenita emiterea unui nou plic poştal cu marcă fixă.