Ministrul Justiției, Victoria Iftodi, a depus jurământul

Ministrul Justiției, Victoria Iftodi, a depus jurământul

Noul ministru al Justiției, Victoria Iftodi, a depus astăzi jurământul. La eveniment au participat premierul Pavel Filip și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a semnat decretul de numire în funcție a ministrului.

„Este una dintre cele trei reforme importante, alături de educație și dezvoltarea infrastructurii drumurilor. Dacă ne dorim pensii, salarii, investiții sociale și publice, trebuie să înțelegem că primul lucru pe care trebuie să îl facem este reforma justiției. Acolo unde există justiție corectă și imparțială, acolo vin investitorii și banii la bugetul Republicii Moldova”, a subliniat premierul.

La rândul său, Victoria Iftodi a mulțumit pentru încrederea acordată, menționând că problemele din sistem îi sunt cunoscute și în exercitarea mandatului se va axa pe promovarea proiectelor cu impact maxim pentru societate. „Intenționez să continui eforturile Guvernului pentru implementarea direcțiilor strategice anunțate în reforma justiției. Această reformă urmează sa o realizăm nu doar pentru a ne respecta angajamentele asumate față de partenerii noștri de dezvoltare, dar în primul rând pentru cetățeni”, a declarat ministrul Justiției.

Mihaela Rotari

Share