Lider de partid: În loc să domine tendința de consolidare în fața pericolului, constatăm o dezbinare

Lider de partid: În loc să domine tendința de consolidare în fața pericolului, constatăm o dezbinare

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, în cadrul unui interviu acordat pentru Oficial, a efectuat o descriere a celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

„L-aș descrie echivoc. Pe de o parte, există, vizibil, o stare de spirit pro-unionistă, care se amplifică, treptat, din 2012, de când PNL a obținut, în Statutul partidului, confirmarea constituționalității obiectivului politic unionist, prin practica judiciară națională, poziția Curții Constituționale, spiritul și litera, precum și precedentele CEDO. Ca dovadă, sunt Declarațiile de Unire ale localităților, prin Consiliile locale, orășenești și raionale, ale unor instituții și entități politice, asociative, ș.a. Pe de altă parte, nu se ridică la nivelul acestei stări de spirit partea de clasă politică din ambele state românești. Iar dincoace de Prut, în al doilea stat românesc, în loc să domine tendința de consolidare în fața pericolului iminent al revanșei socialisto-comuniste pro-ruse, constatăm o obstrucționare și o dezbinare a partidei unioniste, oferită opiniei publice drept încercare de „unitate națională” – sintagmă tot mai compromisă”, a precizat ea.

Notă: Interviul integral poate fi accesat aici.

Mihaela Conovali

Share