Parlamentar: „Oamenii așteaptă drumuri, reabilitate din banii pe care-i plătesc prin taxe”
Reabilitarea drumurilor din Republica Moldova a constituit subiectul audierilor publice organizate de Comisia economie, buget și finanțe. Deputații au solicitat informații Ministerului Economiei și Infrastructurii despre valorificarea mijloacelor financiare prevăzute în fondul rutier, precum și progresul înregistrat în reabilitarea drumurilor din contul fondurilor externe, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, informează Oficial.
Potrivit raportului prezentat, volumul acumulărilor în fondul rutier pentru anul 2017 a constituit 2 195, 965 mln lei, fiind transferate 1 079,724 mln lei. Pe parcursul anului trecut, a fost efectuată o amplă acțiune de reclasificare a drumurilor publice cu transmiterea drumurilor publice locale la balanța administrațiilor publice locale de nivelul II. Totodată, a fost efectuat recensământul traficului rutier, precum și lucrări la întreținere periodică și reparație curentă a drumurilor asfaltate. Au fost instalate 9 325 de indicatoare rutiere noi și 3,9 km de parapet metalic, fiind desfășurate reparații capitale a peste 55 km de drumuri publice și construite 6 poduri noi.
”Dacă nu există o finanțare suficientă, nu putem vorbi despre o îmbunătățire a situației lucrurilor. În 2017, 16,32% din drumuri erau în stare excelentă, iar 12,39% – în stare foarte rea”, a declarat Anatol Usatîi, Secretar de Stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii.
”Oamenii așteaptă drumuri, reabilitate din banii pe care-i plătesc prin taxe”, a subliniat Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă.
Raportorii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii s-au referit și la gradul de reabilitare a mai multor drumuri naționale și progresul de implementare a proiectelor demarate. Estimativ, lucrările de reabilitare a drumului național R1Chişinău-Ungheni-Sculeni vor fi finalizate în a doua jumătate a anului curent, iar reabilitarea drumului naţional R16 Bălţi – Fălești – Sculeni, finanțat de creditele acordate de BERD, a înregistrat un progres de 25% din totalul lucrărilor.
Potrivit directorului general al Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, în ultima perioadă au fost reziliate 7 contracte de reabilitare a drumurilor din cauza lipsei ratei de progres, agenții economici fiind penalizați, iar contractele urmând a fi relicitate. Autoritățile gestionează, în prezent, contracte de reabilitare a drumurilor în valoare totală de cca 200 mln euro.
Lungimea totală a drumurilor publice, la situația din 1 ianuarie 2018, constituia 10 684 km.
Comisia economie, buget și finanțe a făcut mai multe recomandări raportorilor, urmând să evalueze situația, iar, ulterior, să vină cu propuneri în adresa Guvernului pentru a îmbunătăți situația în domeniu și a crește rata de absorbție a fondurilor externe.
La ședința următoare a Comisiei va fi audiat raportul auditului performanței ”Sunt gestionate în mod eficient și eficace mijloacele financiare ale Fondului rutier în vederea asigurării dezvoltării infrastructurii rutiere de calitate”, efectuat de Curtea de Conturi.
Doina Secrieru