Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova se alătură celor 109 de localități ce au semnat pentru Unire
Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova semnează Declarația de Unire cu România și se alătură celor 109 de localități, se anunță într-un comunicat, informează Oficial.
„Uniunea Scriitorilor din Moldova, care a inițiat Mișcarea de Eliberare Națională în anii ՚80 ai secolului trecut, salută și aderă la declarațiile de reunire semnate de consiliile locale, orășenești și raionale din mai multe localități, care sunt în consens cu Declarația de Reunificare a Republicii Moldova cu România din data de 28 octombrie 2015 a Uniunii Scriitorilor”, se menționează în comunicat.
Prin urmare, Uniunea Scriitorilor anunță despre necesitatea de constituire a unui grup de lucru.
„Uniunea Scriitorilor consideră că următorul pas care se impune în contextul actual ar fi constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai guvernelor și parlamentelor Republicii Moldova și ale României care ar elabora o foaie de parcurs a procesului de re-apropiere multilaterală a celor două state româneștști”, potrivit aceluiași comunicat de presă.
În același timp, ei comunică despre obiectivele grupului.
„Urmărind obiectivul UNIFICĂRII, acest grup de lucru s-ar concentra pe următoarele direcții:
• Consultări cu partenerii externi, europeni și americani;
• Inițierea și realizarea unor proiecte româno-europene între Moldova, România și UE;
• Sincronizarea celor două state sub aspect juridic, economic, administrativ și cultural-educativ;
• Explicarea beneficiilor reunificării pentru etniile din Republica Moldova”
Mihaela Rotari