PAS: Cerem prezentarea raportului final despre investigația fraudei bancare

PAS: Cerem prezentarea raportului final despre investigația fraudei bancare

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a adresat o scrisoare Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul căreia a cerut prezentarea și publicarea raportului integral Kroll 2, transmite Oficial.

„Sinteza raportului de investigație, publicată la 21 decembrie 2017 de BNM, nu este în măsură să ofere societății răspunsuri exhaustive cu privire la toți cei care au participat la așa-numitul „jaf al secolului”, soldat cu dispariția din cele trei bănci a aproximativ unui miliard de dolari SUA, sumă ulterior transformată în datorie publică”, se spune într-un comunicat de presă al partidului.

Maia Sandu a solicitat prezentarea raportului final despre investigația fraudei bancare de la companiile Kroll și Steptoe & Johnson în vederea publicării acestuia și/ sau prezentarea de către însăși Banca Națională a Moldovei.

Doina Secrieru

Share