Scenariile politice pentru perioada următoare

Scenariile politice pentru perioada următoare

Situaţia politică ce s-a creat este una destul de incertă, astfel încât probabil nimeni nu ar putea spune cu certitudine ce va urma în continuare. Tribuna a elaborat un clasament convenţional al posibilelor scenarii pentru perioada imediat următoare pe care-l propunem atenţiei dvs.

1). Alegeri anticipate ale primarilor de Chişinău şi Bălţi pe 20 mai

Este un scenariu care reiese din litera legii, dar şi din logica lucrurilor după ce primarii celor două municipii, Dorin Chirtoacă şi Renato Usatîi au demisionat. Urmează ca organul electoral să numească data alegerilor respective, astfel încât în scurt timp să demareze campania electorală. Este scenariul cu cele mai mari şanse de reuşită din toate scenariile politice ce se discută cu referire la perioada imediat următoare.

2). Alegeri parlamentare anticipate concomitent cu cele ale primarilor de Chişinău şi Bălţi pe 20 mai

Cu această propunere a venit şeful statului ei ea a fost susţinută şi de socialişti, iar argumentul de bază este cheltuirea raţională a banilor publici, mai ales că PSRM a pledat constant în ultimii ani pentru alegeri parlamentare anticipate. Această idee e vehiculată şi de unii analişti politici şi se pare că e agreată şi de alţi politicieni decât cei menţionaţi. Rămâne de văzut dacă o va agrea şi guvernarea, poziţia căreia este decisivă în acest sens.

3). Alegeri parlamentare ordinare în toamnă concomitent cu cele anticipate ale primarilor de Chişinău şi Bălţi

Este un scenariu vehiculat de unii lideri politici şi analişti, deşi aici apare o mică problemă de ordin legislativ şi anume că în ultimul an de mandat nu se organizează alegeri anticipate ale primarilor. De aceea, şansele de realizare ale acestui scenariu, dacă se va decide să se meargă pe el, depind de argumentul juridic şi legal ce va fi identificat.

4). Anularea alegerilor anticipate ale primarilor de Chişinău şi Bălţi

Este o idee vehiculată în special de reprezentanţii partidelor de opoziţie, care consideră că, dacă puterea va ajunge la concluzia că respectivele scrutine nu sunt în interesul său, va găsi motive pentru a le anula. Dar anularea lor e destul de periculoasă pentru guvernare, deoarece ar da un motiv opoziţiei pentru a declanşa noi proteste de amploare.

5). Alegeri parlamentare ordinare în primăvara anului viitor concomitent cu alegerile locale generale

E un scenariu care, cel puţin din punct de vedere teoretic, are dreptul la viaţă. În acest caz, alegerile parlamentare şi cele locale generale ar avea loc orientativ în luna martie a anului 2019. Astfel, ar fi soluţionată şi problema alegerilor anticipate ale primarilor de Chişinău şi Bălţi. Dar un astfel de scrutin ar fi extrem de complicat de organizat, mai ales că alegerile parlamentare vor avea loc în premieră în baza sistemului electoral mixt. Rămâne să vedem dacă puterea se va aventura într-un astfel de scenariu.

Share