Partidul Liberal va depune o sesizare la CC: „Sunt încălcate mai multe legi și angajamente internaționale ale Republicii Moldova”
Conducerea Partidului Liberal (PL), în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat despre depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională (CC), informează Oficial.
Vicepreședintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a oferit mai multe detalii cu privire la sesizare.
„Această sesizare au semnat-o deputații Partidului Liberal către Curtea Constituțională. Suntem în 2018, an electoral, și din păcate guvernarea binomului Plahotniuc-Dodon folosește bugetul de stat și banii publici pentru a-și satisface anumite aranjamente de natură politică și electorală. Primul cel mai vizibil caz în acest sens îl considerăm așa-numitul proiect „Drumuri bune pentru Moldova”, când PD-ul vrea să construiască 1200 de km de drum. Istoria demonstrează că cele mai proaste drumuri sunt cele construite în an electoral. Legea achizițiilor publice stabilește foarte clar că toți banii publici sunt cheltuiți transparent prin proceduri de achiziție publică”, a declarat el.
Totodată, Munteanu s-a referit și la unele excepții, care, potrivit lui, au fost încălcate conform Constituției. „Sunt anumite excepții, dar țin de un cadru foarte general, iată că acei de la guvernare, printr-o metodă foarte șmecheră, au înserat în textul acestei legi o excepție, ce va permite tocarea a sumei importante de bani și anume la sfârșitul anului a apărut în legea cu privire la achiziții publice – următoarea excepție la articolul 4, ei spun că sunt exceptate de la achizițiile publice, contractele încheiate de către Agenția Servicii Publice, ce au ca obiect procurarea/contractarea bunurilor/serviciilor sau lucrărilor în vederea creării centrelor multifuncționale. Aceasta înseamnă că, toate centrele multifuncționale câte vor fi construite/reconstruite/dotate în acest an vor fi realizate din bani publici, dar fără licitații publice. Conducătorii acestei instituții vor decide la bunul lor plac cui atribuie aceste contracte. Din punctul nostru de vedere, sunt încălcate prin această excepție convenabilă Partidului Democrat, mai multe legi și angajamente internaționale ale Republicii Moldova. A fost încălcat articolul 8 din Constituție, care spune că RM trebuie să respecte angajamentele internaționale, la fel a fost încălcat art. 9 alineat 3 din Constituție, dar și articolul 126 alineat 1 din legea supremă, care ne vorbește de proprietatea privată, proprietatea publică, care trebuie să fie antrenate într-o concurență liberă”, a menționat Munteanu.
Prin urmare, deputatul Roman Boțan a comunicat excepțiile care pot fi realizate în temeiul legii. „Într-adevăr, legea privind achizițiile publice în articolul 4 stabilește mai multe excepții, pentru anumite tipuri de contracte, printre care: contracte de imprimare a bancnotelor și de batere a monedelor metalice, precum și de transportare a acestora, contracte de achiziții publice declarate secrete conform legislației, dacă executarea acestora necesită măsuri speciale de siguranță, contracte de achiziții a bunurilor, lucrărilor și serviciilor ce țin de producerea sau comerțul cu arme, muniții și sisteme de armament și alte excepții. Este absolut ilogică introducerea unei excepții care privește încălcarea gravă a principiului transparenței în ce privește cheltuirea banilor publici”, a precizat el.
Mihaela Conovali