PSRM: Dacă mai puțin se va fura din Primăria Capitalei, vom putea majora salariile celor din medicină și cu 200%

PSRM: Dacă mai puțin se va fura din Primăria Capitalei, vom putea majora salariile celor din medicină și cu 200%

Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) condamnă campaniile de discreditare sistemului medical, informează Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, Dinari Cojocaru a declarat că asistăm zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale.

„Presa se întrece în a furniza consumatorilor de știri dovezi de neglijență, imprudență, incompetență  ale medicilor din întreaga țară. Suntem martori aproape neputincioși la această denigrare constantă a activității noastre, fiind creată impresia că asistența medicală din țară este în declin și că profesioniști lipsesc sau că nu-și fac corect meseria. Colaboratorii medicali, fără excepție, asistă la asalturile media legate de fapte a cărei evidență nu o neagă, din păcate, nimeni. Afirmațiile neprobate încă – constituie obiectul unei anchete penale, care a invadat spațiul public, reprezintă însăși obiectul îngrijorării noastre. Colegi care-și practică profesia cu corectitudine constată că avalanșa de informații din ultima perioadă nu face decât a condamna înainte de vreme pe cel care este doar acuzat,  influențând în felul acesta opinia publică și trezind încredere nejustificată în medici”, a precizat socialistul.

Potrivit lui, trebuie de așteptat deciziile definitive ale instanțelor de judecată și de acordat profesioniștilor din sănătate respectul cuvenit.

„În pofida serviciilor dificile în care activează colectivele medicale zi de zi, calitatea actului medical a crescut și rezultate mai bune sunt de necontestat. Însă, având în vedere mai multe cazuri, percepția publicului asupra medicului s-a înrăutățit. Nu putem înțelege de ce ministerul, sindicatele, dar și direcția sănătății municipale nu ia nici o reacție în apărarea comunității medicale. Propunem ca Guvernul și Primăria să vină cu un grup de măsuri de majorarea salariilor a câte 50% sau 100%, ceea ce va duce la redresarea situației pentru a stopa aceste nedreptăți inumane față de medici, profesori, educatori. La capitolul de unde să luăm finanțare? Sunt ferm convins că dacă mai puțin se va fura din Primărie și se vor gestiona corect finanțele, vom putea majora nu doar cu 100%, dar și 200%”, a conchis socialistul.

Mihaela Rotari

Share