Președintele Dodon a conferit distincții de stat unui grup de veterani ai forțelor armate

Președintele Dodon a conferit distincții de stat unui grup de veterani ai forțelor armate

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret, prin care a conferit distincții de stat unui grup de veterani ai forțelor armate, transmite Oficial.

Distincțiile sunt oferite „pentru merite deosebite în domeniul apărării şi securităţii statului, contribuţie substanțială la dezvoltarea mişcării de veterani şi participare activă la educarea tinerei generaţii în spiritul militaro-patriotic”.

Președintele a felicitat bărbații care și-au făcut datoria față de țară și care, după cum crede el, vor răspunde în orice moment chemării Patriei.

„În această zi, pe 23 februarie, în Uniunea Sovietică era marcată Ziua Armatei şi Flotei Marine Militare Sovietice. Aceasta era sărbătoarea tuturor celor care şi-au făcut serviciul militar în rândurile armatei acestei țări mari, inclusiv a părinților, bunicilor, străbunicilor, rudelor, cunoștințelor, vecinilor noştri. Destul de multă lume continuă să sărbătorească şi astăzi Ziua Apărătorului Patriei.

Adresez sincere felicitări tuturor bărbaților adevărați, celor care şi-au făcut datoria faţă de țară şi care, cred, vor răspunde în orice moment chemării Patriei”, a scris Igor Dodon pe o rețea de socializare.

De asemenea, cu această ocazie, mâine, la Palatul Republicii va avea loc un concert cu invitați speciali. „Am susţinut iniţiativa organizării unui concert cu prilejul acestei sărbători, la care vor fi invitaţi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, membri ai Uniunii Ofiţerilor din Moldova şi veterani ai operaţiunii militare din Afganistan. Concertul se va desfășura sâmbătă, pe 24 februarie, ora 14:00, la Palatul Republicii. La concert vor participa mai mulți interpreți autohtoni. Invitați speciali ai programului vor fi: artistul emerit al Federației Ruse, Aleksandr Marşal, şi formația „Golubîe beretî””, a mai anunțat Igor Dodon.

28308618_1297797966987706_1690865977_n

Doina Secrieru

Share