Reacția Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la declarațiile PAS

Reacția Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la declarațiile PAS

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova a venit cu o reacție referitor la declarațiile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), privind majorarea alocațiilor sociale pentru mai multe categorii de cetățeni, potrivit căruia cea mai mare majorare este de circa 101 lei, iar cea mai mică –  de 7 lei, informează Oficial.

În acest fel, potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale califică datele drept incorecte.

„Conform proiectului aprobat de Guvern, cuantumul alocaţiei sociale de stat pentru circa 27300 persoane cu dizabilităţi din copilărie şi pentru circa 12100 copiii cu dizabilităţi în vârstă de pînă la 18 ani, va fi majorat cu 20%, de la 80% la 100% din cuantumul pensiei minime de dizabilitate, stabilit anual de către Guvern. Respectiv, prin această majorare, cuantumul alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de pînă la 18 ani va fi ridicat la nivelul pensiei minime de dizabilitate – 100% din aceasta”, se menționează în comunicat.

În același timp, Ministerul a oferit mai multe detalii cu privire la recalcularea alocațiilor.

„Majorările vor fi acordate începând cu 01 ianuarie 2018, astfel încât, Casa Naţională de Asigurări Sociale va recalcula alocaţiile respective de la începutul anului cu ulterioara achitare. La fel, reiterăm faptul că de la 01 aprilie 2018, se va majora cu 10% cuantumul alocaţiei sociale de stat pentru 10500 persoane cu dizabilităţi şi pentru 5200 copii în cazul pierderii întreţinătorului, de asemenea va crește cu 5% cuantumul alocaţiei sociale de stat pentru 7800 persoane vârstnice şi cuantumul alocaţiei pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere pentru 15200 persoane. Aceste măsuri au fost realizate cu scopul de a asigura protecția persoanelor cu dizabilități și de a spori nivelul de incluziune socială a acestora”, se precizează în același comunicat de presă.

Mihaela Conovali

Share