Comercianții ilegali de pe Calea Basarabiei – amendați (foto)
Inspectorii Serviciului Piscicol au verificat punctul de comercializare de pe str. Calea Basarabiei din mun. Chișinău, unde au depistat mai multe nereguli.
În facturile prezentate de către cei vizați era indicată o cantitate mai mică de pește, decât cea expusă către comercializare. Alte nereguli constate au fost: lipsa certificatul sanitar veterinar și lipsa autorizației de funcționare.
Inspectorii au întocmit 2 procese-verbale cu aplicarea amenzilor în mărime a câte 3000 lei celor 2 proprietari ai punctului de comercializare, conform art. 114(3) al Codului Contravențional al R.M.
Surplusul de pește – 181 kg ce lipsea din facturile prezentate a fost ridicat și predat unei unități de comerț conform legii nr. 149 din 08.06.2006. Comercianților le-a fost solicitat să părăsească locul dat.
Aceștia au declarat că sunt familiarizați cu prevederile legale în vigoare referitor la condițiile de comercializare a peștelui viu, au recunoscut vina, dar aleg să încalce legea din motive de fiscalitate.
Mihaela Rotari