Sfaturi de la Virginia Woolf despre cum trebuie să citim cărțile

„Singurul sfat, adevărat, pe care îl poate oferi o persoană unei alte persoane este să nu țină cont de sfat, să-și urmeze propriile instincte, să se folosească de propriile motivații, să ajungă la propriile concluzii. Dacă am convenit asupra acestui lucru, atunci simt libertatea de a oferi la rândul meu câteva idei și sugestii, pentru că tu nu vei permite să-ți înlăture acea independență, cea mai importantă calitate pe care o poate avea un cititor. (…)

Am fost privilegiată să cresc într-o casă plină cu cărți. Nu-mi amintesc să fi învățat să citesc; Îmi amintesc pur și simplu cărțile – cele care le-am trecut prin mine, cele care păreau dincolo de înțelegere. Nimeni nu m-a învățat cum să citesc, având în vedere că nimeni nu mi-a spus ce așteptări să am de la o carte și ce să ignor; ce să iubesc și ce să disprețuiesc. (…)

Toate aceste lucruri s-au schimbat la colegiu, apoi la universitate, unde am descoperit diverse mișcări critice, teorii literare și școli filozofice, fiind nevoită să aleg între metodele, politica și interdicțiile lor. Lectura a devenit o activitate intensă, un exercițiu intelectual complicat, simțind cum acești critici mă urmăresc mereu peste umăr. Cei care au făcut un studiu intensiv în domeniul științelor umaniste mă vor înțelege: Mai târziu, am fost nevoită să învăț cum să citesc fără o agendă”.

Despre asta scrie Virginia Woolf în eseul ei intitulat How Should One Read a Book? publicat într-o serie numită The Common Reader în 1925, apoi republicat în 1932. Ea scrie aici, într-un limbaj accesibil și manierat, pentru cititorii obișnuiți și nicidecum pentru savanți, oferind o serie de sfaturi despre cum poți citi o carte și care sunt lucrurile la care trebuie să fii atent/ă.

„De unde putem începe?”, întreabă scriitoarea în eseu. Iată câteva dintre ideile esențiale pe care le propune:

1.  „Din moment ce cărțile sunt separate pe genuri – ficțiune, biografie, poezie – noi trebuie să luăm de la fiecare ceea ce trebuie să ne dea”.

Adesea ajungem la o carte sau alta cu mintea incertă și cu păreri împărțite, așteptând ca ficțiunea să fie adevărată, poezia să fie falsă, iar biografia – lingușitoare. Dacă poți elimina aceste preconcepții, atunci când citești, va fi un început admirabil. Nu dictați autorului; Încercați să-i fiți complice.

2. „Probabil cea mai rapidă metodă de a înțelege un romancier este să scrii, nu să citești; să pornești propriul tău experiment cu pericolele și dificultățile cuvântului scris”.

Încearcă să-ți aduci aminte de un eveniment care te-a marcat. Poate o discuție dintre doi oameni, poate un fulger care a lovit un copac etc. Apoi încearcă să le descrii și vei vedea că vor apărea primele impresii… Apoi migrează de la textul tău la primele pagini care aparțin unor scriitori mari. Jane Austen, Hardy, Nabokov. Acum vei fi în stare să apreciezi mai mult măiestria lor.

3.  „Putem citi [biografii și memorii] cu un alt scop, nu ca să aruncăm lumină asupra literaturii sau să ne familiarizăm cu oamenii celebri, ci să ne reîmprospătăm și să ne exercităm propriile puteri creative”.

S-ar părea că biografiile și memoriile nu sunt întotdeauna literatură veritabilă, dar, dacă îți vei oferi posibilitatea să le descoperi, vei deveni martora unor relicve omenești și aici nu contează dacă este o singură scrisoare, câteva rânduri într-un carnet sau un volum imens. 

sursa: haibun.md

Mihaela Rotari