Un fost Prim-ministru al Republicii Moldova despre Traian Băsescu: „Îi recunosc anumite merite…cred că putea face mai multe”
Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, în cadrul unui interviu pentru Timpul.md, a vorbit dacă ar vota la un referendum – Unirea, dar și despre declarațiile de Unire cu România, semnate de mai multe localități din RM, informează Oficial.
„E un gest simbolic. N-ar fi ceva rău o eventuală reunire dintre malul drept și stâng al Prutului, doar că sunt anumite realități și percepții în societate. Autoritățile ambelor state trebuie să asigure o interdependență, inclusiv politică și comercială.
Totodată, el a comentat dacă este Unirea cea mai rapidă cale de a ajunge în UE.
„Nimeni nu știe care e cea mai rapidă cale. Integrarea europeană se face doar cu România și prin România. Ce se va întâmpla mai repede ne va spune soarta”, a menționat acesta.
Prin urmare, el a vorbit cum ar vota la un referendum, privind unirea R. Moldova cu România.
„Eu aș vota pentru, dar asta nu înseamnă că majoritatea cetățenilor ar vota la fel ca mine”, a declarat Leancă.
În același timp, Leancă a vorbit despre ex-președintele României, Traian Băsescu și dacă ar putea să unească în jurul său unioniștii și proeuropenii.
„Sunt și alți politicieni de pe malul Dâmboviței, care au făcut, probabil, mai mult chiar decât domnul Băsescu. Îi recunosc anumite merite, privind acordarea cetățeniei și a burselor studențești, dar… cred că putea face mai multe”, a menționat el
Întrebat dacă PPEM ar putea să devină un partid unionist, acesta a răspuns că „noi nu suntem un partid antiunionist”.
Mihaela Rotari