Candidații la funcții de conducere sau în alegeri vor fi obligați să prezinte certificatul de integritate. Detalii despre inițiativa legislativă

Candidații la funcții de conducere sau în alegeri vor fi obligați să prezinte certificatul de integritate. Detalii despre inițiativa legislativă

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a acordat astăzi, în cadrul ședinței săptămânale, sprijin inițiativei înregistrată, de câțiva deputați, în Parlament, ce vizează introducerea certificatelor de integritate, informează Oficial.

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat că, acesta este unul dintre angajamentele pe care partidul și le-a asumat în lupta împotriva corupției, dar și în perfecționarea mecanismului de verificare a integrității demnitarilor de stat.

Totodată, deputatul democrat Sergiu Sîrbu a menționat că norma aceasta a fost introdusă în Codul electoral, însă, pentru a funcționa eficient, e nevoie să dezvolte mecanismul și în legislația conexă.

„Astfel, acest certificat va fi emis de Autoritatea Națională de Integritate, la solicitarea – fie a entității publice în care un candidat participă la concurs sau la o funcție de demnitate publică, or la solicitarea unui candidat în alegeri. Certificatul va conține următoarele date: averile și proprietățile confiscate, incompatibilități constatate, conflictele de interese, anumite limitări și restricții de a ocupa anumite funcții. Informațiile care sunt probate printr-un act de constatare a rămas definit și executoriu”, a explicat Sîrbu.

Doina Secrieru

Share