Dragobete vs. Valentine’s Day. Ce ar trebui să sărbătorească românii?

Valentine’s Day este o sărbătoare de import, după cum o arată şi numele său. Alături de Halloween, Ziua Îndrăgostiţilor a intrat în rutina anuală a românilor, care îşi dăruiesc inimioare, trandafiri şi îşi trimit felicitări cu tradiţionala întrebare „Would you be my Valentine?”. Care ar trebui însă să fie ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR pentru români?

La începutul fiecărui an, cei ce iubesc au ocazia să-şi mărturisească dragostea de Sfântul Valentin. Abia trecută febra cadourilor de sfârşit de an, magazinele se umplu iarăşi de îndrăgostiţi doritori să ofere ce mai original cadou persoanei iubite.

Valentine’s Day a intrat în viaţa românilor, chiar dacă exista deja o sărbătoare autohtonă dedicată iubirii, pe 24 februarie: Dragobetele.

Se pare că Ziua Îndrăgostiţilor a fost mai atrăgătoare, pentru că oraşele se umplu de simboluri ale iubirii pe 14 februarie, iar în Ziua de Dragobete nu îşi amintesc mulţi că este ceva de sărbătorit.

Originile Zilei Îndrăgostiţilor sunt ambigue. Anumite scrieri amintesc Sfântul Valentin ca fiind la origine o săbătoare catolică şi care, înaintea Evului Mediu, nu era sinonimă cu sărbătoarea îndrăgostiţilor. În calendarul Atenei antice, perioada cuprinsă între jumătatea lui ianuarie şi jumătatea lui februarie era destinată celebrării dragostei şi a fertilităţii, fiind rezervată uniunii sacre dintre Hera (zeiţa fecundităţii şi a mariajului) şi Zeus (regele zeilor). În Roma antică, pe 15 februarie avea loc Lupercalia, sau ziua fertilităţii, sărbătoare care era dedicată lui Lupercus, zeu al turmelor şi al păstorilor şi Junonei, protectoarea femeilor.

Cel puţin trei sfinţi, purtând numele Valentin, au fost martirizaţi, data comemorării lor fiind fixată în jurul anului 498, pe 14 februarie. Unul dintre ei a trăit în timpul Împăratului roman Claudiu al II-lea, în sec. III.

În acea epocă, Roma era angajată în campanii militare sângeroase, iar împăratul, numit şi Claudiu cel Crud, le interzicea soldaţilor lui să se căsătorească, considerând că bărbaţii nu mai vroiau să plece la luptă din cauza ataşamentului pentru soţiile lor. În ciuda ordinelor Împăratului, preotul Valentin a continuat să celebreze căsătorii, în secret, motiv pentru care a fost decapitat.

Asocierea dintre dragoste şi Sfântul Valentin a fost considerată de un mare număr ca istorici ca o legendă care viza descurajarea sărbătoririi Lupercaliilor de către tinerii îndrăgostiţi romani, considerată o sărbătoare păgână. Sfăntul Valentin a fost îndelung celebrat nu ca sărbătoare a îndrăgostiţilor, ci a celor singuri. În această zi, tinerele necăsătorile se ascundeau în împrejurimile satelor lor, cu speranţa de a-şi găsi perechea. Cuplurile care se formau trebuiau să se căsătorească în acelaşi an.

Abia în epoca medievală, spre secolul al XVI-lea, ziua Sfântul Valentin capătă o conotaţie amoroasă în Franţa şi în Anglia. În această zi îndrăgostiţii schimbau bilete (ilustrate cu simboluri cum ar fi Cupidon sau inimioare) şi îşi spuneau Valentini.

În zilele noastre, Sfântul Valentin este sărbătoarea îndrăgostiţilor în majoritatea statelor Occidentale. Însă ziua a fost preluată şi de ţări asiatice precum Japonia sau Coreea, unde îndrăgostiţii îşi dăruiesc pe 14 februarie bomboane, ciocolată şi flori. În Taiwan este sărbătorită atât ziua de 14 februarie, cât şi cea de 7 iulie, pe baza unei tradiţii chineze. Aici, bărbaţii obişnuiesc să le dăruiască femeilor buchete de flori scumpe, cu diferite semnificaţii: un trandafir roşu înseamnă „unica iubire”, unsprezece trandafiri semnifică „favorită”, 99 de transafiri este un jurământ pentru „totdeauna”, iar un buchet de 108 trandafiri se traduce prin „Căsătoreşte-te cu mine!”.

Deşi românii au preluat Ziua Îndrăgostiţilor şi o sărbătoresc pe 14 februarie, unii îşi amintesc şi celebrează şi Dragobetele, pe 24 februarie.

Dragobetele este considerat fiul Dochiei şi deschizătorul primăverii, motiv pentru care în unele locuri era sărbătorit pe 1 martie. Asemănător ca simbolistică lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeş şi neastâmpărat. Acest personaj mitic a fost preluat de la vechii daci şi transformat în protectorul dragostei. În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii ce se întâlnesc în această zi vor avea iubirea protejată întregul an. Tradiţia spunea că şi păsările cerului se „logodesc” pe 24 februarie.

Obiceiurie de Dragobete sunt diferite în regiunile ţării. Cele mai comune tradiţii spun că fetele strâng zăpada dimineaţa, o topesc şi se spală cu această apă pe cap, pentru a-şi păstra frumuseţea de-a lungul anului. Ziua de Dragobete era, în general, sărbătorită de tineri prin adevărate petreceri, cu mâncare şi băutură, iar băieţii umblau prin satele vecine cu chiote pentru „a-şi face de Dragobete”.

Nici vârstnicii nu stăteau degeba de Dragobete. Ei trebuiau să se îngrijească de păsările din gospodărie, iar femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi iubitoare tot anul. De Dragobete nu se sacrificau animale pentru a nu dăuna obiceiului împerecherii.

Sărbătoare ce vesteşte primăvara şi ce protejează dragostea, Dragobetele era aşteptat în trecut cu nerăbdare în mediul rural. Astăzi s-au păstrat puţine dintre tradiţiile acestei zile, iar, în oraşe, locul zeului iubirii autohton a fost luat de Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie. Deşi de bucură de o mare popularitate în rândul românilor, Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiţilor) nu are legătură cu tradiţia şi spiritualitatea românească.

sursa: realitatea.net

Mihaela Rotari