Reprezentantul special al Preşedintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean va veni la Chișinău

Reprezentantul special al Preşedintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean va veni la Chișinău

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o convorbire telefonică cu Reprezentantul special al Preşedintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Franco Frattini, transmite Oficial.

Franco Frattini a menționat că în prima decadă a lunii martie curent va întreprinde o vizită oficială la Chișinău, pentru a efectua consultări pe marginea măsurilor ce urmează a fi planificate și realizate în decursul anului 2018.

Întru elaborarea unei agende prealabile a procesului de negocieri pentru anul în curs, pe parcursul lunii februarie curent, Ministrul Plenipotențiar din cadrul Direcției Generale Afaceri Politice și Securitate a Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei Alfredo Conte va veni la Chișinău pentru a desfășura coordonările corespunzătoare.

Amintim că, pe parcursul exercitării în anul 2018 a Președinției în OSCE, Italia și-a propus să se ghideze de motto-ul cu genericul „Dialogue, Ownership, Responsibility”.

Doina Secrieru

Share