MECC a aprobat formularul diplomei eliberate de Universitatea „Taras Şevcenco” din Tiraspol, ce va fi supus apostilării

MECC a aprobat formularul diplomei eliberate de Universitatea „Taras Şevcenco” din Tiraspol, ce va fi supus apostilării

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a aprobat formularul diplomei eliberate de Universitatea „Taras Şevcenco” din Tiraspol, care urmează a fi supus apostilării, informează Oficial.

Întru executarea Deciziei protocolare privind apostilarea actelor de studii eliberate în regiunea transnistreană, semnate la 25 noiembrie 2017 de către reprezentanţii politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi a Tiraspolului, precum și în sincronizare cu Hotărârea Guvernului „Cu privire la completarea punctului 9 din Regulamentul privind aplicarea apostilei”, la 06 noiembrie curent ministrul educaţiei, culturii şi cercetării a emis Ordinul „Cu privire la conţinutul formularului tipului de diplomă în învăţământul superior”.

Prin acest document a fost aprobat modelul de diplomă, ce urmează a fi eliberată de Universitatea „Taras Şevcenco” din Tiraspol la finalizarea programelor de studii în învăţământul superior, precum și au fost dispuse alte acţiuni procedurale, pe care trebuie să le întreprindă autorităţile de resort pentru a asigura caracterul funcţional al procedurii de apostilare a actelor de studii emise în regiunea transnistreană.

Mihaela Rotari

Share