Ministrul Ulianovschi efectuează o vizită de lucru la Bucureşti

Ministrul Ulianovschi efectuează o vizită de lucru la Bucureşti

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, la 6 februarie 2018, va efectua o vizită de lucru la Bucureşti, la invitaţia omologului său român, Teodor Meleşcanu, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, vizita va include o întrevedere cu Ana Birchall, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, convorbiri oficiale cu Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, urmat de un briefing, precum şi o întrevedere cu  Bogdan Aurescu, Consilierul Preşedintelui României pentru politică externă.

De asemenea, Ministrul Ulianovschi va avea o reuniune cu Ambasadorii statelor partenere, acreditaţi pentru Republica Moldova de la Bucureşti.

Doina Secrieru

Share