Pavel Filip în dialog cu prim-ministrul României. Dăncilă: România este ferm angajată să susțină parcursul european al Republicii Moldova

Pavel Filip în dialog cu prim-ministrul României. Dăncilă: România este ferm angajată să susțină parcursul european al Republicii Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o discuție telefonică cu premierul României, Vasilica-Viorica Dăncilă. Oficialii au abordat parteneriatul strategic dintre cele două state și domeniile prioritate de colaborare.

Pavel Filip a felicitat-o pe doamna Dăncilă cu ocazia învestirii în funcție, reiterând invitația de a vizita țara noastră în viitorul apropiat.

Cei doi premieri s-au arătat deschiși pentru a continua proiectele bilaterale de interes sporit. În context, Pavel Filip a spus că Guvernul de la Chișinău este un partener de încredere al autorităților de la București.

La rândul său, Vasilica-Viorica Dăncilă a menționat că România este ferm angajată să susțină parcursul european al Republicii Moldova și implementarea reformelor în beneficiul cetățenilor.

Mihaela Rotari

Share