Avocatul lui Chiril Lucinschi: Nici un martor nu a răspuns și nici un document din dosar nu este, din care ar rezulta concluziile procurorului
O nouă ședință de judecată a avut loc astăzi în dosarul ex-deputatului Chiril Lucinschi, în cadrul căreia a fost audiat ultimul martor, informează Oficial.
Primarul de Orhei, Ilan Șor, a fost audiat mai bine de două ore.
„Ilan Șor a fost audiat în calitate de martor în dosarul lui Chiril Lucinschi. Detalii despre audiere nu vom deschide, toți știu că audierea a fost cu ușile închise. Poziția lui Ilan Șor nu s-a schimbat, el a confirmat mărturiile care le-a dat la stadia procesului. Nu putem da mai multe detalii, posibil vom da careva comentarii după ce sentința va intra în vigoare”, a precizat avocatul lui Ilan Șor, Denis Ulanov.
Și Procurorul responsabil de caz a menționat că nu poate oferi detalii. „Ședința a fost cu ușile închise, de aceea nu vă pot da detalii, însă a dat declarații, care, în opinia acuzării, îl încriminează pe dl Chiril Lucinschi. Acuzarea a finalizat proba cu martorii, respectiv va fi trecută la faza următoare a cercetării judecătorești și anume darea citirii materialelor penale”, a precizat Procurorul.
La rândul său, avocatul ex-deputatului, Gheorghe Ulianovschi a afirmat că, Ilan Șor nu a confirmat nimic, doar a dat aceleași declarații ca și la urmărirea penală.
„În ședința de judecată la întrebarea procurorului și a noastră, Ilan Șor a explicat că banii care i-au fost transferați lui Lucinschi, adică de către companiile lui Șor, toate sunt produsul activității economice legale, banii sunt legali. Până acum, nici un martor nu a răspuns și nici un document din dosar nu este, din care ar rezulta concluziile procurorului, precum că banii care i-au fost transferați sunt de proveniență infracțională și această activitate a fost săvârșită de Șor. E ușor de spus, dar mai trebuie să și dovedești. Nu sunt probe. Șor nu a confirmat că banii care au fost transferați sunt bani proveniți dintr-o infracțiune, ci sunt bani proveniți din activitate legală”, a mai spus avocatul.
Doina Secrieru
Toata familia Lucinschi este formata doar din hoti. Tatal Petru ne-a furat cit a fost la putere, pe fratele Sergiu l-au inchis in Bucuresti tot petru crime economice, si acum i-a venit timpul si lui Chiril.
Avocatul lui Lucinschi plătit din banii furați! Normal! Ei ambii ar trebui închiși!
Ce-mi plac mie hoții aceștia din echipa lui Filat, care acum prinși cu mâța-n sac deja încep a o face pe martirii și victimele… 🙁