Iată care este obiectivul principal al PSRM pentru 2018!
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a decis, în cadrul ședinței Consiliului Republican, că, odată cu intrarea în anul 2018, partidul se declară loial față de cele cinci valori fundamentale, informează Oficial.
Este vorba despre statutul și neutralitate a RM, echitate socială, reglementare transnistreană, parteneriatul strategic cu Federația Rusă, dar și protecția ortodoxiei și a valorilor familiale.
Totodată, pentru anul 2018 PSRM și-a stabilit mai multe sarcini:
„Unu – Sporirea numărului de cetățeni ai Republicii Moldova care au semnat pentru republica prezidențială până la 1 milion de persoane. Doi – Realizarea numirii candidaților la alegerile parlamentare în circumscripții uninominale, desfășurarea procedurii de primaries în organizațiile de partid. Trei – Obiectivul principal al anului 2018 este pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare și victoria în aceste alegeri. Avem un program clar de acțiuni și o echipă care le poate implementa. Avem încrederea că vom putea îndeplini toate sarcinile stabilite.
Moldova are viitor!”.
Doina Secrieru