Igor Dodon, la discuții cu ex-Premierul Ucrainei
Președintele Republici Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere „cu pământeanul nostru Anatoli Kinah, conducătorul Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Ucraina (UIAU), ex-Prim-ministrul Ucrainei”, informează Oficial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat subiecte ce vizează cooperarea economică moldo-ucraineană.
„Am menţionat că între ţările noastre mereu au existat relaţii de prietenie în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în domeniul economiei. Am salutat semnarea Acordului de colaborare între Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova şi Uniunea Industriaşilor şi Antreprenorilor din Ucraina, precum şi intenţia de a organiza, în timpul cel mai apropiat, la Chişinău, un forum economic moldo-ucrainean. Am subliniat importanța pe care o acord dezvoltării mediului de afaceri în Moldova. Am remarcat că în acest sens, pe lângă Președintele RM, a fost creat Consiliul Economic. Am subliniat că voi acorda susţinerea necesară pentru organizarea Forumului şi consolidarea relațiilor noastre economice”, conchis Dodon.
Andriana Cheptine