Rezultatele înregistrate în Liga Campionilor la fotbal
FC Barcelona şi-a asigurat matematic calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a remizat, ieri, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Juventus Torino, în cea de-a cincea etapă a fazei grupelor din Liga Campionilor la fotbal, se menționează într-un material al moldpres.md.
În urma acestui rezultat, formaţia catalană a acumulat 11 puncte şi va merge de pe primul loc în următoarea fază a competiţiei. FC Barcelona este cea de-a opta echipă care îşi asigură prezenţa în optimile Ligii Campionilor, după Tottenham Hotspur, Manchester City, Paris Saint-Germain, Bayern Munchen, Beşiktaş Istanbul, Real Madrid şi Chelsea Londra.
În ultima rundă, Barcelona va întâlni Sporting Lisabona, pe Camp Nou, iar Juventus va juca în deplasare cu Olympiakos.
Scorul serii a fost realizat de Paris Saint-Germain, 7-1 cu Celtic Glasgow, în grupa B, în timp ce surpriza a fost produsă de echipa elveţiană FC Basel, care a învins Manchester United, cu scorul de 1-0.
ŢSKA Moscova a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Benfica Lisabona, în grupa A din Liga Campionilor. Georgi Schennikov a deschis scorul în minutul 13, iar Jardel şi-a trimis mingea în propria poartă, în minutul 56.
În urma acestei victorii, ŢSKA Moscova a acumulat nouă puncte şi a urcat pe locul secund, la trei puncte de liderul Manchester United. FC Basel ocupă locul al treilea, cu şase puncte, în timp ce Benfica este ultima, cu cinci înfrângeri în cinci meciuri.
În cel de-al doilea meci al zilei, în grupa A, FC Basel întâlneşte, pe teren propriu, de la 21:45, Manchester United. În ultima rundă, ŢSKA Moscova va evolua, în deplasare, cu Manchester United, în timp ce Benfica va primi vizita formaţiei FC Basel.
Formaţia Chelsea Londra a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa azeră FK Qarabag, în etapa a cincea din grupa C a Ligii Campionilor, şi şi-a asigurat calificarea în optimile de finală ale competiţiei.
În clasamentul grupei C, Chelsea a acumulat 10 puncte şi a urcat pe primul loc, la două puncte avans faţă de AS Roma, care urmează să întâlnească Atletico Madrid, în deplasare, de la 21:45. Spaniolii sunt pe locul 3, cu trei puncte, în timp ce Qarabag ocupă ultimul loc, cu două puncte.
Rezultatele înregistrate miercuri în Liga Campionilor:
Grupa A:
FC Basel – Manchester United 1-0 (Lang 89′)
ŢSKA Moscova – Benfica 2-0 (Schennikov 14′, Jardel 56′-autogol)
Grupa B:
PSG – Celtic 7-1 (Neymar 9′, 22′, Cavani 29′, 79′, Mbappe 36′, Verratti 75′, D. Alves 80’/M. Dembele 1′)
Anderlecht – Bayern 1-2 (Hanni 63’/Lewandowski 51′, Tolisso 77′)
Grupa C:
Qarabag – Chelsea 0-4 (Hazard 21′-penalty, Willian 36′, 85′, Fabregas 71′-penalty)
Atletico Madrid – AS Roma 2-0 (Griezmann 69′, Gameiro 85′)
Grupa D:
Juventus – Barcelona 0-0
Sporting – Olympiacos 3-1 (Dost 40′, 66′, B. Cesar 43’/Odijdja-Ofoe 86′)
Mihaela Rotari