PSRM: Avem mari dubii că Dorin Chirtoacă se va întoarce la Primărie

PSRM: Avem mari dubii că Dorin Chirtoacă se va întoarce la Primărie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a mulțumit astăzi, în cadrul unui briefing de presă, pentru că a existat acest procedeu – referendumul.

După cum informează Oficial, liderul PSRM în CMC, Ion Ceban, a mulțumit tuturor celor care au ieșit astăzi să participe la referendum.

„Cei care au ieșit la vot, sunt aproape 40% din cei care au votat în primul tur al alegerilor din 2015. În 2015, în primul tur al alegerilor au votat 296 mii de oameni, iar în al doilea – 305 mii, iată acesta este potențialul Chișinăului, dar nu listele umflate de CEC. Mulțumesc că și-au exprimat această poziție, fiindcă o altă modalitate mai democratică nu există. Dacă vrem să corespundem unor valori democratice, să respectăm această procedură, deopotrivă respectăm și voința celor care nu au ieşit la vot. Oameni buni, vă place să mergeți pe drumuri sparte? E treaba dvs.! Vă placeți ca, copii dvs. să fie alimentați cu hrană alterată? Noi nu vă putem face nimic. Ați avut astăzi posibilitatea să spuneți – nu, acum nu avem decât să respectăm alegerea dvs.”, a precizat socialistul.

Totodată, Ion Ceban a menționat că orașul nu e al unor partide, el aparține tuturor chișinăuienilor.

„A boicota un procedeu democratic din considerent geopolitic, că-mi place sau nu un partid, după părerea mea, este una greșită. O spun cu toată sinceritatea, cei care au făcut acest lucru – să-și asume pe deplin ce va urma. Mă refer aici, la PDM și PAS. Noi considerăm că, în momentul de față capitala ajunge pe mâinile PDM, iar de acest lucru se face în mare măsură de vină Maia Sandu. Dumneai să explice tuturor celor pe care i-a îndemnat să rămână acasă. În continuare, am mari dubii că Dorin Chirtoacă o să se întoarcă la Primărie. Dacă vrea cu adevărat ca lucrurile să meargă înainte, ar fi foarte bine să-și dea demisia, pentru că este și el parte a acestui scenariu, ori cu înțeles sau fără”, a conchis Ceban.

Andriana Cheptine  

Share