Primul transplant de cap uman a fost realizat într-un mod neaşteptat: „Toată lumea a afirmat că este imposibil”

Primul transplant de cap uman a fost realizat într-un mod neaşteptat: „Toată lumea a afirmat că este imposibil”

Controversatul neurochirurg italian, Sergio Canavero a anunţat primul transplant de cap de la om la om. ”Reuşita” a fost însă obţinută pe două cadavre, dar Canavero afirmă că o operaţie pe un om în viaţă va avea loc ”iminent”.

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri dimineaţă la Viena, profesorul italian Sergio Canavero, directorul Turin Advanced Neuromodulation Group, a anunţat că o echipă de la Universitatea Harbin Medical din China a „realizat primul transplant de cap uman”,  în urma unei operaţii care a durat 18 ore şi care a arătat că este posibilă reconectarea cu succes a coloanei vertebrale, nervilor şi vaselor de sânge.

Operaţia a fost condusă de către dr. Xiaoping Ren, care anul trecut a reuşit această procedură pe o maimuţă. „Primul transplant uman pe cadavre umane a fost efectuat”, a afirmat Canavero, adăugând că urmează schimbul între un corp de donator aflat în moarte cerebrală şi un cap încă viu. „Şi acela este ultimul pas pentru transplantul de cap pentru (tratarea n.r.) unei probleme medicale”, a adăugat medicul italian, precizând că această procedură este „iminentă”.

În urmă cu doi ani, Sergio Canavero a şocat comunitatea ştiinţifică, afirmând că este gata să realizeze transplantul de cap uman în următorii doi ani. Atunci, Valery Spiridonov, un programator din Rusia, diagnosticat cu o formă de atrofie musculară spinală cunoscută sub numele de „Werding-Hoffmann”, a anunţat că a acceptat să fie primul pacient care va fi supus unui transplant de cap. În septembrie anul acesta, rusul a afirmat că nu doreşte să fie subiectul procedurii deoarece medicul italian, supranumit Frankenstein, după celebra poveste, nu a putut să-i promită că va obţine ceea ce el îşi doreşte, să meargă din nou.
sursa: descopera.ro
Share