Cine e cel mai apreciat membru al Guvernului pe Facebook
Comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare a devenit una extrem de importantă, iar de cele mai multe ori cetățenii apelează anume la acestea pentru a se informa – lucru luat în calcul și de membrii Cabinetului de miniștri. Astfel, odată cu învestirea în funcții, ei și-au creat pagini de Facebook, potrivit tribuna.md.
În materialul de mai jos, vedeți cine dintre membrii Guvernului are cei mai mulți urmăritori pe această rețea de socializare.
Pagina oficială a Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip este apreciată de 18 024 cetățeni, însă este urmărită de 19 272.
După numărul de aprecieri a paginii, Pavel Filip este urmat de ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan – 4 371 like-uri, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari – 3 089, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca – 2 317 și Ministrul Apărării, Eugen Sturza – 1 170 like-uri.
Totodată, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu a adunat 770 like-uri, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș – 763, viceprim-ministrul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc – 719, iar viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur – 716 like-uri.
De menționat că viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan și ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, nu și-au creat pagini pe Facebook, dar gestionează conturi personale și sunt foarte activi. Bălan are peste 1700 de prieteni, iar Babuc – peste 3300.
sursa: tribuna.md