Explicația lui Iurie Ciocan în privința „ciopârțirii raioanelor” la constituirea circumscripțiilor uninominale
Iurie Ciocan, directorul Centrului pentru Implementare a Reformelor, afirmă că nu a existat o altă soluție, decât ciopârțirea raioanelor, atunci când au fost constituite circumscripțiile uninominale permanente, informează Oficial.
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, directorul CIP a fost solicitat să comenteze: „Dle Ciocan, eu am fost ieri la Șoldănești, mai devreme am discutat cu autoritățile din raionul Ialoveni și cu cele de la Strășeni și erau foarte indignate că ați ciopârțit raioanele, așa cum nu s-a așteptat nimeni”.
„Pentru că altă soluție nu a fost – unu la mână. Doi la mână – oamenii care continuă să gândească în dimensiunea raioanelor greșesc astăzi, pentru că viața ne impune să mergem mult mai activ spre schimbări; schimbări majore și schimbări necesare Republicii Moldova”, a explicat Ciocan.
În context, el a spus că reforma teritorial-administrativă va trebui să aibă loc, pentru că Republica Moldova suportă costuri care nu sunt justificate sub niciun aspect.
Doina Secrieru