Explicațiile foarte clare ale unui fizician despre cum nu există viață după moarte

Explicațiile foarte clare ale unui fizician despre cum nu există viață după moarte

Sean Carroll, cosmolog și profesor de fizică în cadrul Institutului de Tehnologie din California, are o veste foarte proastă pentru omenire – el susține că nu se întâmplă nimic după moarte.

Sean a studiat în mod intensiv legile fizicii și a ajuns la concluzia că putem să renunțăm liniștiți la dezbaterile despre viața de după moarte, deoarece nu va fi vorba despre una.

Carroll afirmă că „legile fizicii care stau la baza vieții de zi cu zi sunt complet înțelese” și totul se întâmplă în limitele posibilităților.

El promovează următoarea idee – pentru a exista viață după moarte, conștiința noastră ar trebui să fie complet detașată de trupul fizic – și nu este.

În schimb, conștiința, la nivelul cel mai basic, este o serie de atomi și electroni care ne dau nouă mintea. Legile Universului, potrivit omului de știință, nu lasă aceste particule să opereze după ce trupul nu mai funcționează.

„Afirmațiile că o anumită formă de conștiință persistă după ce trupurile noastre mor se confruntă cu un obstacol imens și imposibil – legile fizicii care stau la baza vieții de zi cu zi sunt complet înțelese și nu există nicio formă prin care acele legi să permită stocarea unor informații în creierul nostru care să supraviețuiască după ce noi murim”.

Pentru a evidenția cele spuse, Carroll apelează la teoria Quantum Field Theory (QFT) – în termeni simpli, această susține că există un câmp pentru fiecare tip de particule.

Dacă ar fi existat viață după moarte, atunci în mod cert teoria de mai sus ar fi arătat existența unor „particule fantomă” sau „forțe spirituale”.

„Dacă există doar atomi și forțe cunoscute, atunci este evident că sufletul nu are cum supraviețui morții. Pentru a crede în viața de după moarte, avem nevoie de un alt tip de fizică. Mai important, avem nevoie de o modalitate prin care noua fizică să interacționeze cu atomii pe care-i avem deja.

QFT demonstrează fix acest lucru, iar dacă ar fi existat „forțe spirituale” care să interacționeze cu atomii obișnuiți, atunci acestea ar fi fost detectate în parametrii existenți”.

Sean Carroll spune că atunci când această teorie va fi înțeleasă complet de toți fizicienii, abia atunci vom putea înțelege pe deplin cum funcționează mintea umană.

Poate crezi vorbele lui Carroll sau poate nu, însă vreau să-ți pun o întrebare – dacă e așa și chiar nu se mai întâmplă nimic după ce murim, tu ți-ai schimba viața sau ai trăi la fel?

Sursa: Noizz.ro

Share