Juriștii pentru Drepturile Omului lansează o bază de date a jurisprudenței CtEDO contra Republicii Moldova
Juriștii pentru Drepturile Omului lansează o bază de date care conține jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului contra Republicii Moldova. Aceasta permite utilizatorululu să analizeze cauzele după mai multe criterii: tipul actului, soluția, organul emitent, anul pronunțării, articolul vizat, sumele achitate de Guvern. Totodată, cauzele pot fi sortate, crescător sau descrescător, în funcție de mărimea despăgubirilor sau anul pronunțării soluției.
Astfel, la distanță de câteva clickuri, vizitatorul poate afla câte hotărâri au fost pronunțate, de exemplu, în anul 2009, care sunt despăgubirile achitate, în câte cauze s-a constatat încălcarea articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, toate înregistrările pot fi exportate în format editabil.
Deocamdată baza cuprinde doar hotărârile pronunțate contra Moldovei. Curând vor fi disponibile și deciziile.
Baza de date este găzduită de site-ul Juriștii pentru Drepturile Omului, www.juristii.md, și este accesibilă aici.
Mihaela Rotari