PAS: Au dispărut toate promisiunile care s-au făcut în perioada când se promova sistemul mixt de vot

PAS: Au dispărut toate promisiunile care s-au făcut în perioada când se promova sistemul mixt de vot

Comisia pentru constituirea circumscripțiilor a „croit” circumscripții care favorizează socialiștii și democrații. De această părere este conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), informează Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că, chiar dacă Comisia și-a încheiat activitatea, rezultatele finale nu au fost făcute publice.

„Atenționăm publicul asupra faptului că activitatea acestei comisii este o dovadă în plus a încercării autorităților de a manipula și a frauda următoarele alegeri parlamentare presupuse pentru anul 2018. Activitatea acestei Comisii nu a fost transparentă, nu au existat și nu au fost respectate criterii clare, pe baza cărora să fie delimitate aceste circumscripții. Cel puțin din ce am văzut noi, ce s-a publicat în presă, hotarele acestei circumscripții arată destul de ciudat. Am văzut semne clare de manipulare, hotarele circumscripțiilor pentru a avantaja un partid sau mai multe, în cazul dat – PDM și PSRM. Am văzut că au dispărut toate promisiunile care s-au făcut în perioada când se promova sistemul mixt de vot, când se spunea că – cetățenii vor putea să-și retragă deputatul sau că vor avea deputat din raionul lor. Acum au fost amestecate localitățile din diferite raioane. Se pare că nici una dintre aceste promisiuni numai sunt valabile”, a precizat Sandu.

Doina Secrieru

Share