Opinie: „E absolut clar că marele beneficiar de eşecul referendumului va fi Partidul Democrat şi personal liderul acestei formaţiuni”

Opinie: „E absolut clar că marele beneficiar de eşecul referendumului va fi Partidul Democrat şi personal liderul acestei formaţiuni”

Orice ar spune lumea despre Vlad Plahotniuc, liderul PD, un lucru e clar – e cel mai abil jucător politic din toţi acei care există în Republica Moldova. Credeţi-mă, nu mi-e uşor deloc să recunosc acest lucru, pentru că eu nu sunt votantul PD şi nici admiratorul actualei guvernări, din contra… Dar, totodată, nu pot să nu apreciezi (din punct de vedere profesionist) modul în care liderul democraţilor reuşeşte de fiecare dată să-şi impună interesul. Şi o face atât de iscusit, încât oponenţii săi, şi electoratul, în general, îşi dau seama că au fost traşi în ţeapă când deja e prea târziu. Despre aceasta se spune într-o opinie publicată pe www.curentul.md.

Zilele acestea examinam situaţia legată de referendumul din capitală şi, punând lucrurile cap la cap, am ajuns la concluzia că Vlad Plahotniuc i-a jucat abil pe degete pe toţi – începând de la socialişti şi terminând cu Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu, Maia Sandu, Andrei Năstase etc. Iar pe 20 noiembrie şi electoratul de centru-dreapta, pro-european, care domiciliază în Chişinău, va înţelege că şi-a luat o ţeapă, aşa cum nu a luat demult.

Eu nu ştiu ce e în capul liberalilor, a celor de la Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, a conducerii altor partide care cheamă lumea să boicoteze referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă din data de 19 noiembrie. Pentru mine este absolut clar că marele beneficiar de eşecul referendumului va fi Partidul Democrat şi personal liderul acestei formaţiuni, Vlad Plahotniuc. Ce va însemna eşecul referendumului? Conservarea actualei situaţii de haos şi incertitudine, când Primăria capitalei e controlată din umbră de Vlad Plahotniuc.

Să admitem că referendumul va eşua. Va însemna aceasta că Dorin Chirtoacă va reveni la Primăria capitalei? Nu! Cel mai probabil, el va rămânea în arest la domiciliu, iar Vlad Plahotniuc va continua să conducă Chişinăul din umbră. Va însemna aceasta că Dorin Chirtoacă va scăpa de dosare? Nu! Din contra, cât el rămâne măcar oficial Primar al capitalei, dosarul său va avea coloratură politică şi faţă de el va exista un anume interes politic. Mai mult ca atât, rămânând oficial la cârma capitalei, Dorin Chirtoacă doar sporeşte şansele să fie condamnat. Şi noi, electoratul pro-european, ce facem? Boicotând referendumul, doar agravăm situaţia lui Dorin Chirtoacă şi lăsăm Primăria pe mâna lui Vlad Plahotniuc! Înţeleg oare liberalii aceste lucruri elementare? Înţeleg liberalii că, dacă eşuează referendumul, ei nu vor fi învingători, ci din contra – marii învinşi? Înţeleg liberalii că ei acum sunt doar o unealtă prin care Vlad Plahotniuc îşi promovează interesul? Dar noi, electoratul pro-european de centru-dreapta, cum ne vom simţi pe data de 20 noiembrie, când vom înţelege că de fapt am fost agenţii electorali ai lui Vlad Plahotniuc, care, cu ajutorul nostru, şi-a păstrat controlul asupra capitalei pentru minimum încă un an şi jumătate?

Nu ştiu ce e în capul liderilor partidelor pro-europene, care cheamă lumea să boicoteze referendumul. Dacă ar fi analizat situaţia mai profund, aceştia trebuiau să facă abstracţie de faptul că referendumul e iniţiat de socialişti. Nu e exclus că Vlad Plahotniuc a mizat anume pe fobia lor faţă de socialişti, pe această frică aproape animalică a unor lideri de partide şi simpli cetăţeni faţă de „mâna Moscovei”. Admit că undeva este şi interesul Moscovei, dar, cu siguranţă, pericolul cel mare din acest punct de vedere nu-l reprezintă referendumul din 19 noiembrie.

Înţeleg că liderii partidelor de centru-dreapta nu pot spune sincer care e interesul lor, pentru că ar risca să nu fie înţeleşi de alegători. Dar eu o pot spune: referendumul din 19 noiembrie trebuie să aibă loc. El nu trebuie boicotat, pentru că aceasta ar însemna practic să ne dăm consimţământul pentru condamnarea ulterioară a lui Dorin Chirtoacă şi pentru rămânerea Primăriei în continuare la cheremul lui Vlad Plahotniuc. Referendumul din 19 noiembrie e necesar pentru a scoate Primăria de sub controlul liderului PD, pentru că, după referendum, vor avea loc alegeri anticipate (dacă aceasta, desigur, va reuşi). Iar în alegeri deja va trebui să ne mobilizăm pentru a promova în funcţie un primar de centru-dreapta cu viziuni pro-europene (indiferent că va fi de la PL, PAS, PDA etc.). Atunci, în alegeri poate că şi va exista pericolul numit în popor „mâna Moscovei”. Dar până atunci avem de a face cu un pericol mult mai mare şi acesta este rămânerea Primăriei capitalei sub controlul lui Vlad Plahotniuc.

Dar, cum la moldoveni mintea de pe urmă vine prea târziu, nu-mi rămâne decât să constat că Vlad Plahotniuc e un jucător politic foarte abil, care deja a reuşit să-i prostească pe liderii partidelor pro-europene, iar cu ajutorul lor, acum prosteşte întreg electoratul pro-european din Chişinău.

sursa: www.curentul.md

Share