Reprezentanții CREDIDAM, în vizită de lucru la AGEPI

Reprezentanții CREDIDAM, în vizită de lucru la AGEPI

Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan a avut o întrevedere cu Directorul general al Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Ștefan Gheorghiu și membrul Consiliului Director CREDIDAM, Iulian Vrabete. 

În cadrul întâlnirii a fost trecută în revistă situația la zi din domeniul drepturilor de autor și a drepturilor conexe, atât din Republica Moldova, cât și din România.

Reprezentanții CREDIDAM au vorbit despre practica lor în domeniul gestiunii colective a drepturilor încredințate de titularii de drepturi, artiști interpreți sau executanți, realizată pe parcursul a 21 de ani de activitate.

Subiectele puse în discuție s-au referit la colectarea, repartizarea și achitarea remunerației de autor, importanța asigurării unei repartiții echitabile a remunerației colectate, precum și necesitatea unui cadru legal bine definit care să reglementeze aceste aspecte.

Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a precizat că obiectivul primordial al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în acest domeniu este de a asigura transparența în procesul de colectare și repartizare în termen a remunerației tuturor titularilor de drepturi.

Reprezentanții CREDIDAM s-au arătat interesați de noul proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, inclusiv a Legii nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, supus consultărilor pe pagina web a AGEPI, fiind dispuși să examineze și să se expună asupra proiectului, în comun cu Asociaţia Europeană a Organizaţiilor Artiştilor Interpreţi (AEPO) și Consiliul Societăţilor pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (SCAPR).

De asemenea, reprezentanții CREDIDAM au precizat că sunt gata să acorde AGEPI asistența necesară în vederea stabilirii unor relații de colaborare cu experții internaționali din domeniu și obținerii astfel a accesului la practicile internaționale ce țin de gestiunea eficientă a drepturilor artiștilor.

Mihaela Rotari

Share