Procesul de optimizare a școlilor va fi evaluat: „Trebuie să avem o viziune clară”

Procesul de optimizare a școlilor va fi evaluat: „Trebuie să avem o viziune clară”

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării  (MECC) a inițiat un dialog cu Autoritățile Publice Locale, pentru a evalua procesul de optimizare a școlilor în ultimii 10 ani.

După ședința săptămânală a democraților, ministra Monica Babuc a declarat că, ministerul a elaborat 4 grupuri de indicatori, în baza cărora vor fi efectuată această evaluare.

„Primul va viza impactul economic al procesului de optimizare a școlilor. Al doilea și al treilea – impactul asupra factorului uman, dimensiunea sistemului de educație, în special – asupra elevilor și a cadrelor didactice. Al patrulea vrea să stabilească impactul închiderii sau reorganizării școlilor asupra localităților în care s-au închis școlile.

În baza acestor evaluări, până la 1 februarie 2018, Ministerul va face concluzii pentru a stabili o strategie de redimensionare a rețelei de instituții de educație. Astfel, ca pentru un an nou să avem o viziune clară – cum trebuie să evolueze procesul de optimizare a școlilor de la noi”, a conchis Babuc.

Mihaela Rotari

Share