Când trecem la ora de iarnă 2017 și cum ne afectează
Când se trece la ora de iarnă 2017. Ora de iarnă se aplică, în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie.
Astfel, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 2017, ora 04:00 devine ora 03:00. Practic, se revine la ora normală, pentru că primăvara, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie (25/26 martie, în 2017), se trece la ora de vară. Atunci, ceasurile su fost date înainte cu o oră la 03.00, care a devenit 04.00, iar 26 martie a fost cea mai scurtă zi din acest an.
În acest fel, lumina naturală se folosește pentru o perioadă mai lungă de timp, pe parcursul zilei.
Când se trece la ora de iarnă 2017 și cum ne afectează
Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare.
Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.
Rusia a trecut permanent la ora de iarnă, în 2014, punând capăt unei experienţe de trei ani în care ţara a funcţionat tot timpul anului după ora de vară. În luna iulie a acelui an, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care pune capăt acestui sistem şi prevede revenirea la ora de iarnă (GMT+3) în mod permanent.
Rusia s-a întors, astfel, la modelul cu 11 fusuri orare pentru teritoriul său, care se întinde din Kamceatka, în Pacific, până în enclava Kaliningrad, la frontiera Uniunii Europene, după ce acesta fusese redus la nouă fusuri orare de fostul preşedinte Dmitri Medvedev.
Una dintre principalele reforme ale lui Medvedev a fost ca ţara să treacă permanent la ora de vară (GMT+4), în 2011, pe baza ideii că schimbarea orei este dăunătoare pentru ritmul biologic al oamenilor, un lucru nociv la adresa sănătăţii oamenilor, care provoacă stres.
Doar că schimbarea de atunci a provocat un val de nemulţumiri în rândul rușilor, mulţi respingând ideea de a se trezi cu o oră mai devreme în dimineţile reci de iarnă, precizează sursa citată.
Crimeea a trecut la ora Moscovei în martie, la scurt timp după alipirea sa la Rusia, renunţând astfel la ora ucraineană, care are două orare, de vară şi de iarnă.
Belarusul a urmat exemplul Moscovei şi a trecut la ora de vară permanentă în 2011, dar preşedintele Aleksandr Lukaşenko a refuzat – în 2014 – să treacă la ora de iarnă.
În schimb, Turcia a luat hotărârea de a nu mai trece la ora de iarnă, abia în acest an, pentru a le da şansa cetăţenilor să se bucure mai mult de soare, informează Mediafax.
Decizia a fost luată de Ministerul Energiei şi a fost validată de Guvern, ceea ce înseamnă că, pe 29 octombrie, Turcia nu va mai face trecerea la ora de iarnă și, pe toată durata anului, va fi cu trei ore înainte faţă de ora medie Greenwich (GMT).