Primarul suspendat al Capitalei nu a fost înregistrat drept participant la referendum

Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău (CECC) a refuzat să-l înregistreze pe Dorin Chirtoacă, primar suspendat al Capitalei, în calitate de participant la Referendumul din 19 noiembrie 2017 din municipiul Chișinău. Informația a fost confirmată, pe o rețea de socializare, de către responsabilul de presă al Partidului Liberal (PL), Ion Pușcaș.

Ion Pușcaș nu a precizat care au fost motivele invocate pentru ca Dorin Chirtoacă să nu fie înregistrat.

„Concluzia este simplă: Vor să petreacă Referendum din Chișinău în care Dorin Chirtoacă să nu poată vorbi. Țară de nebuni”, a scris Pușcaș.

De menționat că, Dorin Chirtoacă se află în arest la domiciliu, respectiv nu a avut dreptul să depună, personal, dosarul privind înregistrarea în cursă, la CECC, însă prin procură l-a împuternicit pe șeful fracțiunii liberale din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Cebanu, care a depus actele în locul său.

Totodată, liberalii au anunțat anterior că, în cazul în care Dorin Chirtoacă nu va fi înregistrat în calitate de participant la referendum, urmează ca fracțiunea să se scrie în cursă.

Mihaela Rotari

Share