Condiții moderne la Institutul Mamei și Copilului – proiect susținut financiar de Guvernul României

Condiții moderne la Institutul Mamei și Copilului – proiect susținut financiar de Guvernul României

la Institutul Mamei și Copilului a avut loc inaugurarea Secțiilor Radiologie și imagistică și Diagnostic funcțional și Endoscopie, care au fost renovate şi dotate cu mobilier, datorită sprijinului financiar al Guvernului României. La eveniment au participat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș și Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Secțiile au fost reparate și dotate cu mobilier și aparate de aer condiționat speciale pentru menținerea constantă a temperaturii utilajelor specifice secțiilor. Suma totală a investiției a constituit 4.370.000 lei.

„Sănătatea copiilor țării noastre este prioritatea noastră numărul 1, iar prin modernizarea Secţiilor de Radiologie şi imagistică, Diagnostic funcţional şi Endoscopie mai îndeplinim o parte a obiectivelor pe care ni le-am asumat. Sincere mulțumiri Guvernului României pentru că am reușit să beneficiem de această donație și să oferim nu numai servicii mai bune pacienţilor dar şi un mediu de lucru care le va permite medicilor şi personalului medical să îşi desfăşoare mai bine activitatea”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș.

Secția Radiologie și imagistică efectuează circa 25.000 de investigații radiologice și 900 investigații TC anual. Secția Diagnostic funcțional efectuează anual circa 20.000 de examinări, iar cea de Endoscopie circa 4000.

„Datorită suportului oferit de Guvernul României am contribuit semnificativ la îmbunătățirea condițiilor medicale pentru toți copiii Republicii Moldova. Mă bucură faptul că aceștia vor beneficia de servicii calitative și în condiții moderne”, a subliniat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Conform proiectului moldo-român semnat în anul 2014 și prelungit în anul 2015, la Institutul Mamei și Copilului au fost renovate circa 11 secții, 2 holuri, un laborator și casa scărilor la departamentele de pediatrie și chirurgie pediatrică, ș.a. În total, au fost cheltuiți în jur de 2 500 000,00 euro.

Mihaela Rotari

Share