Igor Dodon: Unele acțiuni negândite, reflectate de presa locală din regiunea transnistreană, conduc la o anumită îngrijorare

Igor Dodon: Unele acțiuni negândite, reflectate de presa locală din regiunea transnistreană, conduc la o anumită îngrijorare

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, în cadrul căreia au discutat și despre faptul că deputații din grupul parlamentar de prietenie moldo-rus se vor întâlni într-o ședință comună.

Igor Dodon a declarat că, în cadrul acesteia, au fost abordate mai multe subiecte ce țin de relațiile bilaterale.

„Am pledat pentru dinamizarea și impulsionarea dezvoltării strategice a raporturilor moldo-ruse, ținând cont de rezultatele întrevederii de la Soci cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Am exprimat gratitudine Ambasadei ruse și Guvernului rus pentru sprijinul acordat și pentru organizarea unor întrevederi productive și fructuoase cu conducerea de vîrf a Federației Ruse. În context am discutat mersul organizării unei ședințe comune a grupului parlamentar de prietenie moldo-rus cu participarea deputaților din Duma de Stat a Federației Ruse și a deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, preconizată pentru finele lunii noiembrie”, a precizat Dodon.

22310508_1910570645850487_8991907649552511790_n

De asemenea, șeful statului a menționat că au abordat chestiuni cu privire la problematica transnistreană.

„Am expus poziția comună potrivit căreia este necesară consolidarea eforturilor în vederea dezvoltării dialogului, cu reprezentanții regiunii transnistrene, la diferite niveluri. Excelența Sa, domnul Muhametșin, a apreciat deschiderea instituției prezidențiale față de dinamizarea dialogului cu exponenți din stânga Nistrului, inclusiv cu conducerea acestei regiuni. Am fost unanimi, recunoscând oportunitatea menținerii stabilității în regiune prin comunicare și întărire a măsurilor de consolidare a încrederii, lucruri de care ar trebui să fie interesați atât Chișinăul, cât și Tiraspolul. În acest sens, am subliniat că unele acțiuni negândite, reflectate de presa locală din regiunea transnistreană, conduc la o anumită îngrijorare. Mi-am exprimat speranța că, prin eforturi comune, vom depăși acest proces negativ și vom restabili dialogul pozitiv”, a conchis Dodon.

Doina Secrieru

Share