CEC, la 20 de ani: Oamenii în domeniul nostru de activitate reprezintă elementul de bază al sistemului

CEC, la 20 de ani: Oamenii în domeniul nostru de activitate reprezintă elementul de bază al sistemului

Comisia Electorală Centrală (CEC) marchează 20 de ani de activitate permanentă și, cu această ocazie, organizează astăzi o festivitate, informează Oficial.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că, în acești 20 ani, CEC a înregistrat progrese constante în identificarea unei instituții independente, echidistante, transparente și profesioniste.

„CEC asigură un cadru electoral accesibil pentru toți cetățenii, precum și un tratament egal tuturor concurenților electorali.  CEC a reușit să se afirme drept unul dintre promotorii activi ai drepturilor omului și egalității de gen. Dezagregarea pe care o efectuăm după scrutine pe criterii de vârstă, gen, ne permite să înțelegem mai bine aspirațiile alegătorilor și structura clasei politice. Prioritatea noastră comună este să oferim cetățenilor condiții pentru exercitarea dreptului constituțional de a alege și a fi ales. Este important să ne dezvoltăm în continuare”, a precizat Candu.

Viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a menționat felicitat conducerea, dar și colectivul CEC, pentru nivelul înalt de profesionalism, dar și pentru dedicație, devotament și spirit de sacrificiu, atunci când sunt alegeri.

„Vreau să constat cu satisfacție că, în toți acești 20 ani, instituțiile noastre CEC și MAEIE au conlucrat foarte activ și strâns. Nu întotdeauna situațiile erau simple, dar anume grație acestei comunicări și aceste cooperări am reușit să identificăm soluții. Desigur că, atunci când vorbesc de această cooperare și comunicare, ea nu vizează doar activitățile pe plan intern, dar și mobilizarea și organizarea activităților ce vizează cetățenii aflați peste hotarele țării”, a punctat Galbur.

Președinta CEC, Alina Russu, și-a manifestat mulțumirea și recunoștința pentru toți cei care în aceste două decenii au fost implicați în organizare și desfășurarea proceselor electorale din țară.

„Oamenii în domeniul nostru de activitate reprezintă elementul de bază al sistemului, or cheia succesului nostru se datorează entuziasmului și perseverenței fiecăruia dintre noi. CEC și-a stabilit obiectivul de a fi o instituție cu cei mai pregătiți funcționari în domeniul electoral și de asigura instruirea continuă a tuturor funcționarilor și subiecților implicați în procesul electoral. Un alt obiectiv a CEC se referă la sporirea gradului de alfabetizare generală în acest domeniu al alegătorilor, care sunt participanți cu drepturi depline și probabil cei mai interesați de acest proces. Astăzi, putem asigura procese mult mai viabile, ce țin de prelucrarea datelor cu caracter ale alegătorilor, corectitudinea numărării voturilor, întregul proces de votare. În ciuda deficiențelor existente și a unei părți a scepticismului, sunt absolut convinsă că introducerea și folosirea cât mai largă a noilor tehnologii ne va permite să accedem pe listele statelor înalt dezvoltate”, a specificat Russu.

Mihaela Rotari 

Share