După Statele Unite, și Israelul decide să se retragă din UNESCO
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul se pregătește să se retragă din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), la câteva ore după ce SUA au făcut un anunț similar.
Șeful executivului israelian a calificat drept „curajoasă și morală” decizia Statelor Unite de a părăsi UNESCO.
La rândul său, ambasadorul israelian al ONU, Danny Danon, a salutat hotărârea SUA de a se retrage din UNESCO. „Intrăm într-o nouă eră la Națiunile Unite — una în care, atunci când se practică discriminarea contra Israelului, trebuie să se plătească prețul. UNESCO a devenit un câmp de luptă pentru a denigra Israelul, neglijându-i rolul și afirmațiile veritabile. Decizia luată astăzi (de SUA) marchează un punct de cotitură pentru UNESCO: rezoluțiile absurde și rușinoase adoptate de această organizație contra Israelului au consecințe”, a menționat Danon într-un comunicat.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert, a precizat într-un comunicat faptul că directoarea generală a UNESCO, Irina Bokova, a fost notificată oficial cu privire la decizia luată de SUA, ce va deveni efectivă pe data de 31 decembrie 2018. Statele Unite și-au suspendat încă din anul 2011 contribuția financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta față de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizație.
În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin ‘nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizației’ și este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziții anti-Israel.
sursa: agerpres.ro