12 octombrie – ziua în care pe străzile Chișinăului au apărut troleibuzele
La 12 octombrie 1949, conform Hotărîrii Consiliului Orăşenesc, pe artera principală a oraşului (actualmente Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt), au fost puse în circulaţie troleibuzele, potrivit orasulmeu.md.
Primul vehicul era de modelul MTB și circula de pe strada Gospitalinaia (astăzi Toma Ciorbă) până pe strada Sve-cinaia (acum bd. Gagarin), iar primul șofer de troleibuz se numea Ivan Grecu.
Pe traseul care cuprindea o lungime aproximativă de 6 km, circulau 6 vehicule, fabricate în oraşul Moscova, care aveau capacitatea de transportare de 60 călători fiecare și deserveau zilnic circa 24 000 de pasageri. Peste un an numărul vehiculilor s-a dublat. La dispoziția călătorilor erau puse deja 12 troleibuze.
În primii ani acestea asigurau legătura dintre:
– Gara Feroviară şi Universitatea de Medicină;
– Valea Morilor şi capătul str. Puşkin;
– str. Toma Ciorbă – str.Dokuceaev;
– str. Dokuceaev – podul din preajma Circului;
– str. Independenţei – str.Miron Costin.
Unul dintre acele vehicule mai poate fi văzut și astăzi pe teritoriul parcului de troleibuze nr.1.
sursa: orasulmeu.md