La Bucureşti a avut loc o nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-române

La Bucureşti a avut loc o nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-române

La 10 octombrie 2017, la Bucureşti, a avut loc o nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-române la nivel de viceminiştri de externe. Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii, iar cea română de către secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Neculăescu.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul consultărilor, cei doi oficiali au trecut în revistă ultimele evoluții în dialogul bilateral, inclusiv în cooperarea sectorială, precum și interacțiunea în cadrul organizațiilor internaționale. De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de securitate în regiune şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi agenda europeană a Republicii Moldova.

Viceministrul Darii a ținut să sublinieze sprijinul constant al României acordat Republicii Moldova în spiritul parteneriatului strategic pentru integrarea europeană, invocând în acest sens afinitățile istorice, lingvistice și culturale comune. În acest context, a fost confirmat interesul reciproc în continuarea organizării ședințelor comune ale celor două guverne, precum şi menținerea pe agendă a reuniunilor Comisiei mixte pentru integrare europeană. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea continuării realizării unor proiecte sectoriale comune în domeniile energiei, transporturilor, drumurilor, sănătății, educației, cu impact direct asupra îmbunătățirii vieții cetățenilor.

Cu privire la teme legate de situația regională, mediul de securitate aferent Republicii Moldova şi dosarul transnistrean, a fost accentuat faptul că formatul de negociere ”5+2” este mecanismul care trebuie să genereze o soluție politică durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share