Suspect de terorism, reţinut de către ofiţerii SIS
În contextul desfăşurării măsurilor speciale de investigaţii pe profil de terorism internaţional, Serviciul de Informaţii şi Securitate, de comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI, a contracarat o tentativă de pătrundere pe teritoriul Republicii Moldova a unui cetăţean străin, originar din Tunisia, legitimându-se cu acte de identitate ale unui stat din Uniunea Europeană, suspectat de conexiuni cu filiere jihadiste internaţionale.
Bărbatul, în vârsta de 33 de ani, a încercat să traverseze frontiera de stat prin punctul de trecere „Sculeni”, având drept itinerar Republica Moldova – Ucraina – Federaţia Rusă – Kazahstan – China, punctul final de destinaţie fiind regiunea autonomă din China, Xinjiang.
Urmare a verificărilor de securitate, ofiţerii de investigaţii ai SIS au depistat un şir de elemente ce confirmă viziunile radicale ale persoanei, inclusiv materiale şi dispozitive informaţionale cu caracter extremist islamic. Totodată, în bagajele acestuia au fost depistate obiecte ce facilitează staționarea persoanei pe timp de noapte în câmpuri deschise şi regiuni forestiere, precum şi parcurgerea pe jos a distanţelor lungi.
Reieşind din eventualele riscuri cu caracter terorist şi din raţionamente de securitate, generate de prezenţa cetăţeanului străin pe teritoriul Republicii Moldova, acesta a fost declarat persoană indezirabilă pe o perioadă de 15 ani.
Bărbatul a fost escortat către statul partener din Uniunea Europeană şi deferit organelor abilitate, în conformitate cu procedurile şi standardele internaţionale şi urmare a acţiunilor comune ale Serviciului de Informaţii şi Securitate şi ale Biroului Migraţie şi Azil al MAI.
Mihaela Rotari