Europarlamentar român: Până când nu vom avea asigurări că recomandările Comisiei de la Veneția sunt respectate întocmai,solicităm blocarea trimiterii acestor bani ca asistență macro-financiară

Europarlamentar român: Până când nu vom avea asigurări că recomandările Comisiei de la Veneția sunt respectate întocmai,solicităm blocarea trimiterii acestor bani ca asistență macro-financiară

În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, europarlamentarul român, membru al Partidului Popular Cristian Preda a fost întrebat: Domnule Preda, Grupul Partidului Popular European a depus o rezoluție cu privire la Republica Moldova, iar principalul lucru pe care îl solicitați este înghețarea fondurilor europene. Este vorba de asistența macro-financiară de 100 de milioane de euro, de toate fondurile europene destinate Moldovei, este vorba doar de bani, sau și de asistența tehnică?

„Este vorba în primul rând de asistența macro-financiară. Parlamentul European a votat înainte cu câteva săptămâni, înainte de vacanța de vară, acordarea asistenței macro-financiare pentru Moldova, însă sub anumite condiții. Aceste condiții au fost clar expuse și era vorba în primul rând despre condiții de ordin politic, care țin, de fapt, de calitatea democrației, sau care evocă, calitatea democrației din R.Moldova.

Noi am cerut atunci guvernului de la Chișinău să respecte recomandările făcute de Comisia de la Veneția în privința modificării sistemului electoral. Comisia de la Veneția a considerat că nu este oportun ca acum să se producă o asemenea schimbare, există riscul ca, așa cum era proiectată, schimbarea să dezavantajeze în mod dramatic anumite sensibilități politice din R.Moldova. Și Comisia Europeană și Consiliul au fost de acord cu poziția exprimată de Parlamentul European, înainte de vacanța de vară, însă, din păcate, la Chișinău nimeni nu a auzit ceea ce s-a solicitat în Parlamentul European, la nivelul Comisiei și Consiliului. Legea a fost votată așa cum și-au dorit cei doi responsabili politici de la Chișinău, președintele Dodon și Plahotniuc, care este un fel de Dragnea al Moldovei, pentru că îl controlează, de fapt, ce face guvernul de la Chișinău, deși nu are o poziție în executiv”, a conchis el.

 

Share