Politolog: Se vede că nu este luată decizia, cine ar trebui și cine ar putea să preia conducerea Chișinăului
Politologul Angela Colațchi consideră că tot mai multe partide politice anunță că vor boicota referendumul inițiat de socialiști privind revocarea lui Dorin Chiroacă din funcția de Primar general al mun. Chișinău din considerente strategice.
Contactată de TRIBUNA, Angela Colațchi a declarat că, în primul rând, partidele anunță despre boicotare pentru a câștiga timp.
„Este o încercare de a juca, în așa fel ca să se câștige în timp. Se vede că nu este luată decizia, cine ar trebui și cine ar putea să preia conducerea Chișinăului, iar pentru ca partidele să pregătească terenul și să ia o decizie, e nevoie de timp”, a precizat ea.
Totodată, Angela Colațchi a menționat că, în al doilea rând, e pentru a-i lăsa pe socialiști de unii singuri în această bătălie.
„Este o încercare de a-i lăsa pe socialiști de unii singuri faţă în faţă cu situația creată, dar și de a demonstra cetățenilor, în cazul în care nu reușesc să-l demită pe Dorin Chirtoacă înainte de termen, că socialiștii nu mai sunt atât de puternici. Plus, să nu uităm că vine anul 2018, când vor avea loc alegerile parlamentare. Astfel, se rezolvă și o serie de probleme tactice, dar și de ordin strategic în ceea ce privește câştigarea de teren și de imagine pentru propriul partid, dar și crearea imaginii că nu mai sunt socialiștii atât de glorioși, cum ei se poziționează la moment”, a conchis Colațchii.