Lecții de „Managementul și leadership organizațional” la IGP(foto)
Un grup de polițiști au participat la un atelier de instruire cu genericul “Managementul și leadership organizațional”, desfășurat în perioada 20-22 septembrie, curent, la Inspectoratului General al Poliției, cu suportul financiar al Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova.
În calitate de formatori au fost selectați experți din cadrul Academiei Nicolae Dumitrescu (AND) și Centrului de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO).
Participanții la atelier, șeful adjunct al IGP , Gheorghe Cavcaliuc, conducători și specialiști din cadrul subdiviziunilor centrale și regionale au abordat subiecte practice adaptate specificului polițienesc, cu accent preponderent pe instrumente manageriale, noi tehnici de organizare și comunicare prin prisma tipologiei angajaților, motivarea angajaților în baza factorilor motivaționali, tactici de creare a unei echipe eficiente, cultura organizațională, etc.
Menționăm că, prezenta activitate de instruire este la etapa de pilotare, iar până la finele anului curent, va mai fi organizată o activitatea similară, cu scopul de testa fezabilitatea dezvoltării unui modul de instruire instituționalizat, care să fie materializat cu suportul Fundației Hanns Seidel, începînd cu anul viitor.
Amintim că conținutul și formatul unei astfel de instruiri este o nouă abordare la nivel instituțional, menită să asigure sporirea capacităților și capabilităților de organizare și funcționare a Inspectoratului General al Poliției.
Poliția Republicii Moldova colaborează cu Fundația Hanns Seidel de mai bine de 8 ani, perioadă în care au fost organizate diferite activități de consolidare a capacităților instituționale și profesionale.
Mihaela Rotari