Volumul producției industriale a crescut

Volumul producției industriale a crescut

Volumul producţiei industriale a crescut în 10 luni ale acestui an cu 8,1%, în octombrie acest indice a avansat cu 14%, informează Biroul Național de Statistică.

Industria extractivă a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 2,8%, iar industria prelucrătoare – cu 10,3%.

Industria alimentară, în ansamblu, a înregistrat o creştere a volumului de producţie cu 13,8%. Volumul producţiei a crescut în special la fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale – de 2,1 ori, producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne – cu 27,3%, fabricarea produselor lactate – cu 7,5%.

În acelaşi timp s-au înregistrat reduceri ale volumului de producţie la distilarea băuturilor alcoolice – cu 29,9%, fabricarea vinurilor din struguri – cu 19,7%, fabricarea pâinii– cu 1,4%.

Totodată, în perioada de referinţă au avut loc reduceri ale volumului de producţie la fabricarea produselor de tutun – cu 38,4%, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice – cu 13,1% .

Sectorul energetic a înregistrat descreşterea volumului producţiei cu 1,0%. Reducerea nivelului producţiei în sectorul energetic a fost cauzată în mare parte de descreşterea producţiei în activitatea de furnizare de abur şi aer condiţionat – cu 6,2%.

Mihaela Rotari

Share