Răsturnare de situație în PCRM

Comitetului Central al PCRM  s-a întrunit ieri în şedinţă, în cadrul căreia au fost luate mai multe decizii neașteptate. 

PCRM va colabora cu partidele proeuropene care au acces în Parlament, însă exclude orice alianţă cu acestea. Potrivit liderului PCRM, Vladimir Voronin, comuniştii cheamă partidele proeuropene să susţină agenda politică a PCRM-lui pentru schimbări spre bine în ţară, scrie publika.md.

„Vom discuta problemele statului, integritatea, suveranitatea Republicii Moldova, precum și problemele legate de performanța platformei electorale a partidului nostru”, a precizat Vladimir Voronin.

Totodată, a fost luată decizia privind excluderea din Comitetul Central al PCRM a opt persoane, printre care Iurie Muntean şi Alexandr Petcov.

De asemenea au fost aleşi doi noi membri ai Comitetului executiv al partidului. Ei sunt Artur Reşetnicov şi Violeta Ivanov, care a devenit preşedinte al fracţiunii PCRM în locul Mariei Postoico, iar Artur Reşetnicov a fost ales secretarul Comitetului Executiv al formaţiunii.

Doina Secrieru

Share