Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al RM a semnat un Memorandum cu Moldova-Institut Leipzig

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al RM a semnat un Memorandum cu Moldova-Institut Leipzig

La data de 8 septembrie a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi Moldova-Institut Leipzig. La semnarea memorandumului au participat viceministrul Igor Şarov și președintele Moldova-Institut Leipzig, Klaus Bochmann, potrivit unui comunicat de presă.

Parteneriatul dintre Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi Moldova-Institut Leipzig vizează un şir de activităţi comune în domeniul educaţional, cultural şi de cercetare. În acest sens se vor realiza seminare, conferinţe ştiinţifice, şcoli de vară internaţionale şi expoziţii. O activitate comună va fi şi organizarea standului naţional la Târgul de Carte de la Leipzig.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universităţii din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punţi de legătură interumane şi instituţionale între Republica Moldova şi Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educaţională, culturală şi ştiinţifică.

Mihaela Rotari

Share