Directorul unei şcoli auto – Condamnat! A primit 27 mii lei pentru a influența la examen

Directorul unei şcoli auto – Condamnat! A primit 27 mii lei pentru a influența la examen

Directorul unei școli auto din Bălți a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul instituțiilor de învățământ timp 4 ani. Procuratura Anticorupţie a demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea traficului de influență, inculpatul fiind luat sub strajă chiar din sala de judecată, potrivit unui comunicat de presă.

Concomitent, a fost dispusă încasarea de la inculpat a sumei de 27 mii lei – sumă transmisă acestuia pentru săvîrșirea infracţiunii. De asemenea, instanța de judecată a menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ce-i aparțin inculpatului, aplicat în cadrul urmăririi penale în scopul garantării executării confiscării speciale.

Procurorii au demonstrat că, în intervalul anilor 2015 – 2016, inculpatul a pretins şi primit de la o persoană 27 mii lei, susținând că poate influența persoane publice din cadrul Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Bălți a Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru”, să aprecieze pozitiv cunoştinţele acestuia la examenul pentru obţinerea permisului de conducere de categoriile „D” și „E”.

În cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate.

De notat că, inculpatul nu este la prima abatere, acesta fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare la o pedeapsă nonprivativă de libertate. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Mihaela Rotari

 

Share